Despre conexiuni… si-atat!
14 aprilie 2021
Fără categorie
Vorbeam zilele trecute cu cineva care argumenta că între oameni nu pot exista conexiuni totale, ci… momente de conexiune! Cum pun mare preț pe treaba cu conexiunea, atât în profesie, cât și în viața personală, au început să îmi vină în minte tot mai multe întrebări pe marginea acestui subiect.
Am observat că am multiple conexiuni pe parcursul unei zile cu oamenii cu care interacționez, fie că este vorba de o privire complice referitoare la un subiect doar de noi știut, fie că este vorba de o glumă cu o semnificație comună sau de împărtășirea și empatizarea cu anumite gânduri și trăiri ”neconforme” (cu ce?!).
Și mi-am mai dat seama că toate aceste conexiuni îmi dau sens și mă împlinesc, de la studentul care-și deschide camera web și-mi răspunde, cu curaj, la o întrebare ”neconvențională”, până la privirile complice pe care le schimb cu unul dintre ”colegii” cu care fac sport dimineața, priviri care au în spate povești de viață! Aceste conexiuni ne fac să ne simțim speciali, ca și cum locul nostru din sufletul acelei persoane nu poate fi luat de nimeni!
Observând alte tipuri de relații, nu mă pot opri să nu-mi adresez unele întrebări:
– Ce ne determină să reluăm relații de prietenie după o pauză care a durat ani, relații în cadrul cărora ne putem conecta ca și cum am fi vorbit ieri și ce ne face să nu ne mai putem conecta cu o persoană după doar câteva săptămâni de pauză? Poate calitatea conexiunilor care au existat, precum și împărtășirea unor valori comune.
– Ce ne face acum să considerăm o glumă ca fiind un ”atac la persoană”, deși pe vremuri am fi ”gustat-o”? Poate experiențele pe care le-am traversat între timp!
– Care este lucrul care ne ține pe loc atunci când dorim să luăm legătura cu o persoană din trecut, de la care ”nu ne-am luat încă toate jucăriile”? Poate conștientizarea faptului că, odată ce ne-am fi adus acasă ”ursulețul de pluș”, acea relație se va fi încheiat pentru totdeauna!
Oare…?!
Un lucru e cert: în momentul în care simțim nevoia să ne explicăm celuilalt comportamentul, în momentul în care celălalt nu ne mai ia așa cum suntem, când simțim nevoia să recurgem la justificări, ceva se rupe în noi și între noi, iar conexiunea nu mai poate fi simțită! Dispare, ca și cum nu ar fi existat niciodată!
Ne simțim judecați, nu mai putem fi noi înșine și este dureros ca cineva pe care îl consideram apropiat să ne invalideze comportamentul și să ni-l ”pună la colț”! Oare vom mai putea experimenta vreodată o conexiune profundă în raport cu acea persoană? Depinde…
Căci, în fond, ce valoare are un moment de conexiune pentru fiecare dintre noi? Aceea pe care noi i-o dăm!