Poveste cu Coaching – un articol de Ina Dragoi
27 martie 2014
Coaching
M-am urcat pe panoul de escalada. Corpul meu se misca usor, vibrand celular cu lumina intensa a armoniei – toate corpurile mele erau aliniate. Sufletul meu inainta pe prize bucurandu-se odata cu toate simturile. Era o incantare! Eram fericita! Mintea mea era linistita. Reuseam. Fix ce voiam: Sufletul meu “ma urca”! Era super!
La un moment dat m-am oprit. Nu mai voiam sa urc. Simteam ca nu ma mai pot sustine si totul se transforma in efort. Eram la jumatatea panoului. Am intors capul si am strigat in jos: “Cobor”.
De jos s-a auzit vocea antrenorului – “Nu! Mergi Inainte!”
Toate celulele corpului meu s-au zburlit. Nu vreau sa merg inainte! Nu pot! Nu vreau! (dar NU STIAM DE CE!).
“Aduna-te si iesi din zona ta de confort! Mergi mai departe! Iesi din zona ta de confort!”
Parea ok, auzisem conceptul de atatea ori. Vorba antrenorului – “nu asta este rolul coach-ului, al antrenorului? Sa te scoata din zona de confort, sa te faca sa (vezi) ca te simti bine si sa vrei s-o faci mai des?”
Mi-am adunat tot corpul si-am inceput sa ma-mping in sus. Musteam de furie. Pe masura ce urcam furia crestea si-mi adresam cuvinte urate referitor la neputinta mea de a-i spune instructorului “F… off!” Corpul meu era din ce in ce mai greu si mainile nu ma mai tineau.
La un moment dat am apucat franghia, am urlat “cobor” si m-am impins in jos, in pedeapsa suprema de neputinta si ne-ajutor.
Mergeam de ceva timp la scoala de coaching la acea vreme si eram deja coach in sesiunile dintre colegi. Intelegeam procesul si ni se parea ca zburam. Am povestit despre aceasta intamplare, despre cum mi-a schimbat perspectiva si ce am invatat.
Abia acum insa – dupa ce am vazut oameni crescand si m-am vazut si pe mine evoluand, dupa ce am filmat un editorial, am intrat in schimb de experienta cu alti coach-i formatori – am inteles experienta mea cu escalada la un nivel subliminal, cuantic si profund. Abia acum sufletul meu mi-a spus: uite, asta e coaching-ul.
ASTAZI m-as duce la coach-ul meu/ antrenor si i-as spune ca vreau sa zbor si l-as astepta pe el sa ma-ntrebe cum. Si cand. Si de ce. Si … unde … si cand … si ce-nseamna sa zbor si ce-nseamna sa vreau … si poate i-as spune ca vreau sa urc doar putin intr-o zi, sa nu mor … si sa nu-mi fie dor … si cine mai stie ce altceva … si putin cate putin sau deodata de tot SA ZBOOOR …
Si-uite asa, nu m-as impinge mai sus, mai departe, mai mult. Nici macar dincolo de zona mea de confort. M-as bucura de mine, as trai mai mult si poate as ajunge mai sus, mai departe, mai mult, dincolo de zona mea de confort. Daca asa as decide.
So long!
Ina Dragoi
Coach Principal
AHA MINDS SRL
Be Bold!