Tuturor oamenilor din viața mea
Trecem grăbiți prin viață, oprindu-ne doar la ceea ce pare urgent sau important. Iar în goana noastră, neglijăm, de multe ori, să spunem cuvinte de apreciere celor din jurul nostru! Nu că acestea n-ar fi importante, dar, nu se știe de ce, avem mereu impresia că oamenii ne pot citi gândurile… Ba mai mult decât atât, avem pretenția să primim gesturi de apreciere, considerând că ni se cuvin valorizările pe care le primim sau dovezile lor de afecțiune!
Dar noi… noi oare cât oferim înapoi? De câte ori ne dăm seama, până nu e prea târziu, că gesturile noastre pozitive lipsesc sau că îmbrățișările au fost prea puține? Ne trezim dintr-o dată că suntem singuri, singuri într-o lume care, până mai-ieri, părea supra-populată! Oare unde au dispărut toți?!
Oamenii se află într-o perpetuă mișcare prin viața noastră. Vin și pleacă mereu în multe feluri: o dramă, o schimbare, o moarte, o evoluție sau, poate, o involuție, care-i scoate definitiv și irevocabil din viețile noastre! Unii pleacă sub o formă și se (re)întorc, subtil, sub o altă formă! Pe unii îi primim înapoi, altora le spunem ”stop!” După alții tânjim și atunci apare, firesc, întrebarea: oare i-am spus vreodată cât de mult îl / o apreciez? Căci vorbele nespuse la timp par a nu mai găsi o cale de a fi exprimate… și, în acel moment, apare regretul cuvintelor nespuse și al sentimentelor / emoțiilor adânc îngropate în noi…
Așadar… cât de des spui… tu știi cât de mult te apreciez? Cât de mult valorizez faptul că ești în viața mea? Că mă asculți când simt nevoia să vorbesc sau că ești un umăr pe care să plâng? Când i-ai spus ultima dată copilului tău mic… știi cât de mult mă încânți cu dragălășeniile tale și mă amuzi cu replicile tale haioase? Când i-ai spus ultima dată copilului tău adolescent… apreciez discuțiile noastre, chiar și atunci când îmi arunci o privire ”ucigătoare”, care mă face să mă simt ca un ”dinozaur”?
Când i-ai spus persoanei de lângă tine… știi cât de mult apreciez că faci lucrurile în locul meu, atunci când nu am timp? Că ești mereu ”acolo”, oferindu-mi afecțiune? Că îmi dai posibilitatea să mă exprim așa cum simt?
Când le-ai spus colaboratorilor tăi sau celor cu care lucrezi… știi cât de mult apreciez că mă validezi și îmi valorizezi munca? Că îmi spui că te simți onorat dacă te aleg?
Când le-ai spus ultima dată prietenilor tăi… apreciez când îmi spui că nu ai cum să mă uiți vreodată? Sau când mă bați la cap să fac lucruri pe care nu vreau să le fac, dar care, în final, ies bine?
Tu când ai spus ultima dată celor din jur că îi apreciezi? Care gest al tău a transmis asta? Pe o scală de la 1 la 10, cât de mult cei din jurul tău se simt apreciați de tine? Ce s-ar schimba în viața ta dacă, de mâine, ai spune persoanelor din jurul tău cât de mult le apreciezi?