Program de specializare pentru ocupatia SPECIALIST IN ACTIVITATEA DE COACHING, cod COR 242 412
Dacă eşti:
• persoană interesată să-şi dezvolte o carieră în domeniul coaching-ului,
• specialist în Resurse Umane și vrei să-ți dezvolți competențe care îi sprijină pe colaboratorii tăi să-și adâncească procesul de învăţare, să-și îmbunătăţească performanţa profesională şi calitatea vieţii,
• persoană care a dovedit competenţe în management şi vrea să-şi dezvolte la un nivel superior abilităţile de leadership,
• conducător de echipe care investeşte în dezvoltarea profesională şi personală a colaboratorilor,
ACEST PROGRAM ESTE PENTRU TINE!
Programul de formare este aprobat de International Coach Federation (ICF) și autorizat de Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC).
Conform cu standardul ocupaţional aprobat în 22 iulie 2014, programul de formare are un total de 360 de ore, repartizate astfel:
• 60 de ore de formare faţă în faţă organizate în 4 sesiuni de câte 2 zile de curs în sală;
• 120 de ore de activităţi practice, organizate în sesiuni de câte 3 ore – COACHING între NOI, COACHING în ACVARIU, Sunt COACH şi AM CEVA DE SPUS!, MasterMind COACHING, ANTREPRENORIAT în COACHING, programate după un calendar lunar prestabilit,
• 60 de ore de coaching individual, cu minim 5 persoane diferite;
• 120 de ore de pregătire individuală finalizată cu o recenzie de carte şi elaborarea unei lucrări la finalul programului.
Datele desfăşurării workshop-urilor:
• workshop I – data de începere a programului;
• workshop II – luna următoare primului workshop – se va stabili de comun acord cu participanții;
• workshop III – luna următoare workshopului al II-lea – se va stabili de comun acord cu participanții;
• workshop IV – luna următoare workshopului al III-lea – se va stabili de comun acord cu participanții.
Cerinţele pentru examenul de certificare sunt:
• test grilă de 20 întrebări cu răspunsuri multiple;
• o recenzie după o carte despre coaching, la alegere;
• un poiect cu tema: „Modelul meu de coaching”;
• o sesiune demonstrativă de coaching de 15 min.
Categoriile de competenţe specifice în coaching care se obţin sunt:
• Fundamentele coachingului;
• Coaching personal şi organizaţional;
• Etică şi standarde profesionale în coaching;
• Stabilirea relaţiei de coaching;
• Comunicarea în coaching;
• Atitudinea de coach;
• Tehnici de coaching;
• Evaluarea performanţei (metode);
• Auto-dezvoltare şi auto-observare;
• Managementul contractului de coaching;
• Marketingul şi vânzarea serviciilor de coaching;
• Experienţă practică de coaching.
Ce vei obţine la finalul programului? Vei fi capabil să:
• comunici principiile etice şi standardele profesionale ale ocupaţiei de specialist în activitatea de coaching;
• negociezi şi să stabileşti acorduri de coaching;
• creezi încredere şi intimitate cu beneficiarii procesului de coaching;
• ajustezi atitudinea faţă de beneficiar în funcţie de derularea procesului;
• adresezi întrebări puternice pentru facilitarea procesului de coaching;
• orientezi beneficiarul către acţiuni centrate pe obiectivele sale;
• facilitezi ridicarea nivelului de conştientizare al beneficiarilor;
• facilitezi definirea obiectivelor de învăţare şi dezvoltare;
• facilitezi alcătuirea unui plan de acţiune;
• monitorizezi progresul beneficiarilor;
• facilitezi responsabilizarea beneficiarilor pentru asumarea şi efectuarea acţiunilor planificate.
Modul de lucru va fi interactiv, invitând participanţii la:
• identificarea şi definirea noţiunilor şi distincţiilor fundamentale în coaching: decizie vs. alegere, responsabilitate vs. răspundere, realitate, adevăr, niveluri de comunicare etc.
• exerciţii relevante pentru punerea în practică a noţiunilor şi distincţiilor identificate;
• aplicaţii practice programate între sesiuni pentru fixarea experienţelor de învăţare;
• sesiuni de coaching supervizate.
Însoţitorii de bord în acest program de dezvoltare personală şi profesională sunt:
Alexandru Frumosu
• Coach, trainer şi consultant – peste 25 de ani de experienţă profesională în diferite pozitii manageriale
• Formare in coaching cu Alain Cardon – Metasysteme Coaching Academy si Betska K-Burr – Coaching and Leadership International
• Associate Certified Coach – International Coach Federation
• Associate Power Coach® – Coaching and Leadership International
• Tutor certificat Open University
• Trainer certificat ANC
• Membru fondator al ASOCIAŢIEI ROMÂNE PENTRU COACHING – ARC si membru în Consiliul Director (2011 -2013) al acesteia
• Diplomă profesională în Management, Open University Business School, U.K
• Managing Partner EXPERTO CREDITE
• Fondator Top Coach
Costel Coravu
• Autor al cărţii „STOP CONFUZIEI – tot ce este nevoie să ştii şi Wikipedia nu îţi poate spune despre cum să ai claritate şi succes” și al cărții în curs de apariție „NU STINGE FOCUL! PLANTEAZĂ SEMINȚE! – un ghid practic de leadership autentic “.
• Coach acreditat PCC ICF (International Coach Federation), cu o experienţă de peste 2.000 de ore de practică de coaching
• Learning Leader certificat ICA (International Coaching Academy)
• Team Coach certificat LIM (Leadership in Motion)
• Trainer certificat ANC
• Preşedinte al Asociaţiei Române pentru Coaching – ARC în perioada 2012 – 2013 si 2014 – 2015
• Membru al echipei de redactare a standardului ocupaţional „specialist în activitatea de coaching “
• 19 ani experientă în vânzări si în managementul vânzărilor
• 16 ani experienţă în managementul echipelor în mari corporaţii
• Specialist în management si marketing (Universitatea Liege, Belgia)
Dan Berinde
• Executive M.B.A., University of Washington
• Team coach, LIM, USA
• Formator CNFPA
• 10 ani experienta didactica, predare management, Universitatea Tehnica Iasi
• 12 ani experienta in managementul schimbarii, restructurari
• Coautor a doua carti in domeniul managementului companiilor
Paul Adrian Costin
• Trainer certificat ANC
• Consultant în management
• MBA, masterat în economie
• Managing Partner Avalon Management
• 12 ani experienţă în managementul companiilor
• 8 ani experienţă în consultanţă de afaceri
Preţul programului este:
• Pentru varianta locală (orasele Bucuresti, Cluj-Napoca si Timisoara) – 2000 euro
– pentru plata integrală, în avans cu 7 zile înainte de începerea cursului – 1700 euro.
Pentru cursurile acreditate ANC nu se percepe TVA.
Preţul include:
• cheltuielile de facilitare pentru cele 4 worshop-uri (total 8 zile de formare față în față);
• suportul de curs şi materialele necesare;
• masa de prânz şi pauzele de cafea (8 prânz, 16 coffee/tea break);
• asigurarea cadrului specific şi al spaţiului de lucru pentru activităţile practice;
• participarea la sesiunile săptămânale de antrenament și supervizare in coaching;
• participarea la sase ore de mentorat cu unul dintre facilitatorii programului;
• pentru varianta rezidenţială, 12 nopţi cazare şi masa asigurată (12 mic dejun, 8 prânz şi 12 cină);
• taxele pentru examinare şi eliberare a certificatului.
Locul desfășurării:
Timisoara
O parte din testimonialele participanților le puteți viziona aici:
http://coachingpartners.ro/testimoniale/
Pentru a solicita informaţii suplimentare click aici.