Postari, like-uri si retele sociale
30 ianuarie 2020
Coaching
Cu siguranță, postările noastre pe rețelele sociale spun ceva despre noi! Mai mult, chiar și lipsa acestor postări (deși avem cont!) spune ceva! Dacă ne raportăm la opinia publică observăm că ”e bine să postezi” (”Ce faci? N-ai mai postat de ceva vreme… Ești bine?” sau… ”Te văd activ online, deci totul e în regulă!”). Nimeni nu se gândește (sau prea puțini o fac!) la postarea compulsivă (de poze, bancuri sau conținuturi aleatorii) și la ce o fi însemnând ea! Mulți o interpretează ca fiind plictiseală sau lipsă de ocupație, dar, personal, consider că rădăcinile postărilor compulsive sunt mult mai adânci…
Postăm pentru noi sau pentru alții? Cât de mult contează numărul de like-uri pe care le primim? De câte ori ne gândim că cel puțin o persoană va fi interesată de ceea ce am distribuit noi? Mai mult, ar fi interesant să ne observăm când postăm și ce anume ne-a determinat să facem asta (faptul că postarea ni s-a părut interesantă? / că am râs la ea? / că ne reprezintă? / că știm cel puțin o persoană care ar citi asta? / faptul că eram supărați sau triști sau deprimați? etc)
Tu când postezi? Ce postezi când ești bine și ce postezi când ești trist? Ce postezi când treci printr-o despărțire? Dar când ai o stare de lehamite? Ce postezi când ești fericit? Sau… poate o întrebare mai bună ar fi: Cât ești de prezent online când ești fericit? Ce ascunde conectarea permanentă la mediul virtual? Ce s-ar întâmpla dacă trei zile nu ai mai avea acces deloc la acest mediu?
La un moment dat, circula o glumă pe internet, care suna cam așa: ”Sunt prieten virtual cu psihiatrul meu, care-mi schimbă medicația, în funcție de postările pe care le fac”. Să nu uităm că orice glumă conține și puțin adevăr! E adevărat că trebuie să fii total imatur sau să nu fii capabil să-ți gestionezi trăirile pentru a-ți expune (toată) viața pe o rețea socială, dar, totuși… postările noastre pot fi interpretate în fel și chip și spun unele lucruri despre noi. Dincolo de preocupările evidente (fotbal, politică, religie, amuzament, dezvoltare personală, acte caritabile etc.), postările noastre dezvăluie – vrem sau nu! – și o parte din noi (rebeliunea, nevoia de libertate, lipsa de dragoste, furia împotriva acestei lumi etc.).
Depășind cunoașterea aproximativă a unei persoane (deoarece, uneori, postările au drept scop declarat formarea unei anumite imagini / transmiterea unui anumit conținut), putem privi mediul online ca pe un refugiu în fața realităților vieții. Așa cum unii se refugiază în diferite substanțe (alcool, mâncare, țigări, droguri), alții se refugiază în… mediul virtual! Mai puțin nociv? N-aș crede! Asta pentru că, dacă nu ne facem rău fizic, nu înseamnă că psihicul (sau emoționalul) nu au de suferit!
Da, mediul virtual a devenit o adevărată lume! Găsim pe acolo psihologi de ocazie, prieteni de facebook sau iubiți virtuali (dar ce nu găsim?!)… A devenit mai ușor ca niciodată să relaționezi (în fond, în spatele unui ecran, devii mai curajos!), să spui ce crezi și ce simți, să verifici cât interes prezinți pentru ceilalți (se uită ceilalți la story-ul postat de tine? sunt curioși să vadă ce-ai mai postat?)… Câți te plac și îți validează o imagine? Câte like-uri ai primit? (Dar tu câte ai vrea să primești?) O anumită persoană ți-a dat like? (Deci, e de acord sau nu cu ceea ce promovezi? În viziunea celuilalt, oferi lumii imaginea potrivită? Dar în viziunea ta?).
Mai mult decât atât, like-urile pot transmite o suită de multe alte mesaje: cineva te place sau îmbrățișează ideile tale, ești validat social, ești urmărit virtual (deci, important!) sau… cineva este supărat pe tine (atunci când like-urile dispar brusc) sau… cineva este interesat, dar și supărat în același timp (îți urmărește story-ul, dar nu-ți dă like). Interpretări posibile multiple (și asta fără a interpreta mesajele private și vestitul ”seen”!!!)! Interpretări care spun o poveste! O poveste despre o viață trăită în afara realității, din păcate!
E adevărat că este necesar să ne adaptăm la evoluția societății (și a tehnologiei), că suntem mai ușor de găsit prin intermediul rețelelor de socializare (recunosc că așa m-am reunit cu toți colegii de liceu!), că e mai facil de transmis un fișier sau o banală poză făcută în parc, prin intermediul virtualului. Întrebările care apar sunt: cât timp petrecem acolo și cât timp petrecem în lumea reală? Cât de importanți sunt pentru tine prietenii cu care conversezi (doar) în privat? În ce măsură relațiile tale sunt… virtuale?
Iar la finalul tuturor postărilor… cât mai rămâne din tine, cel real?