andrei-baritchi

Andrei Baritchi

Bucuresti Romania
Vezi site Adauga la favorite Contacteaza

Suntem mai mult decât ne putem imagina şi existăm dincolo de corpul fizic, de ceea ce vedem. Tot ceea ce ne înconjoară este interconectat nu doar la nivel vizibil, cât mai ales la un nivel invizibil, profund.
Poate că de aici s-a născut necesitatea creării unui centru de evoluţie spirituală şi dezvoltare personală, a unui spaţiu puţin convenţional care îşi păstrează şi aerul nostalgic al Bucureştiului de altădată, dar şi prospeţimea unor oameni dedicaţi care operează cu altfel de unelte.
Sunt o persoană autodidactă, am învăţat multe experienţial, am urmat numeroase studii tehnice şi am trecut de la teorie la practică, de la precizie şi rigurozitate la cultivarea simţului artistic şi sporirea capacităţilor intuitive.
Cei peste zece ani de consultanță în domeniul advertising-ului mi-au oferit posibilitatea să interacționez cu medii business internaționale. Nevoia constantă de a valoriza potențialul uman și de a crește în acord cu viziunea și valorile mele de viață m-a purtat către explorarea domeniului vast al terapiilor complementare.
Am urmat training-ul Reconnective Healing şi The Reconnection, am parcurs programele Hemi-Sync şi continui să colaborez îndeaproape cu Institutul Monroe. Sunt pasionat de felul în care funcționează creierul uman, de neurotehnologie și de programare neuro-cibernetică. Rezultatul acestor incursiuni a dat naştere unei game variate de programe audio şi meditaţii asistate care permit clienţilor conştientizarea propriului rol în procesul de vindecare şi de evoluţie spirituală.

Onorariu pentru o sesiune de coaching Intre 50 si 100EUR
Tip Profil Individual Coach
Tara Romania
Judet Municipiul București
Categorie
Nu a primit feedback

Listari asemanatoare

Custom Design
x