Iubire si acceptare

21 februarie 2015 Coaching

un articol de Agota TOTH – Life Coach (ICF) & Psiholog

In fiecare dimineata incep ziua, cu un zambet pe buze si sunt generoasa cu mine insami ca pot sa ma iubesc, pentru ca daca ma simt eu bine, pot sa ma bucur de toti cei care sunt in jurul meu. In fiecare seara sunt recunoscatoare ca am avut parte de o zi frumoasa, pentru ca eu mi-am creat aceea zi.

Nu-mi aduc aminte sa-mi fi spus unul dintre parintii mei ca ma iubeste, dar cert este ca am avut o copilarie frumoasa, am avut parte de bucurii, de clipe neuitate, de caldura, de multa veselie, de multa culoare. Am inteles, cat de importante sunt si acele lucruri in viata pe care nu pot sa le vad, nu pot sa le ating , doar pot sa le simt. La randul meu am dus mai departe acest tipar preluat de la mama si nu-mi aduc aminte sa fi spus copiilor mei dupa varsta de adolescenta ca ii iubesc, dar cu siguranta simt acea iubire pe care o am fata de ei.

Si totusi mi-am pus intrebarea cat de important este sa auzi aceste cuvinte: te iubesc!? Sunt doua cuvinte care iti genereaza emotii, sentimente care iti da valoare, pentru ca te simti apreciat/(a), iti da incredere, pentru ca te simti o persoana importanta si iti da putere, pentru ca se transfera energiile din generatii in generatii.

Experientele din cabinet mi-au dovedit, ca in general, oamenii simt lipsa acestei afirmatii inca din copilarie. Acum cu cateva decenii in urma educatia se baza pe conceptul, copilul nu trebuie sa fie alintat, sa fie dragalasit el trebuie sa fie invatat de mic „sa se descurce in viata ” , pentru a primi iubire trebuie sa fie recunoscator . Eu cred ca pentru a accepta iubire si pentru a fi atat de generos sa oferi iubire. este nevoie de stima de sine.

Ce-i oferi din prima clipa copilului?- Iubire. Cum educi copilul? –cu Iubire. Cu ce se identifica copilul?-cu Iubire. Iubirea neconditionata iti da fericire in viata, iti da implinire si o stare de bine interioara.

Ana , a venit la mine s-o ajut in identificarea problemei , pe care o are in casnicia ei. Ea este casatorita de 10 ani, sotul ei o iubeste, este atent, o sustine in proiectele sale. Ana il iubeste pe sotul ei, dar parca totusi lipseste ceva in aceasta relatie. La a doua intalnire, ea a identificat sentimentul de frica pe care o simte cand vine vorba despre iubire. De unde provine aceasta – frica? Candva, tatal ei i-a spus, daca vrea sa primeasca iubire, trebuie sa fie recunoscatoare intr-un fel sau altul. In subconstientul ei iubirea s-a asociat cu o obligatie. Cand venea vorba de iubire, ea isi punea intrebarile: oare cat am oferit, oare este de ajuns?, oare merit sa primesc aceasta iubire? Am separat cele doua sentimente iubire si dragoste pentru a identifica sentimentul pe care il are fata de tatal ei si emotia pe care o simte fata de sotul ei. Am evaluat relatia cu tatal ei si am identificat sentimentul central: frica, care s-a format pe parcursul anilor in functie de aprobarea sau dezacordul tatalui fata de comportamentul ei. Datorita experientelor traite, in subconstientul clientei mele s-a format un „ antrenor ” din copilarie, o voce interioara critica, ce actiona in continuare asupra ei spunandu-i ca este nedemna de iubire. Ea a constientizat ca sotul ei o iubeste pentru ceea ce este ea, nu cere nimic in schimb.

Ana a identificat valorile sale, s-a eliberat de sentimentul de frica de iubire, a inteles sa aprecieze realizarile sale, s-a acceptat pe ea insasi,si a zis: „ sunt demna si merit sa fiu fericita, pentru ca iubirea este o emotie neconditionata. ”

Acceptarea de sine, ne da libertatea de a fi generosi cu noi insine si a iubi pe ceilalati. Iubirea de sine este o conditie prealabila in orice relatie, pentru a nu fi in dezacord cu persoana care te iubeste.