Cristina Eremia

Despre esec sau cum facem fata rezultatelor negative ale alegerilor noastre

Author:

9 octombrie 2014 Facebook Twitter LinkedIn Google+ Coaching

 

Mi-am propus si mi-am dorit foarte mult sa realizez un anumit proiect, sa obtin un anumit job, sa am o relatie armonioasa si de durata cu un partener, s.a. Dar alegerea mea nu m-a dus la rezultatul scontat: proiectul nu a dat roadele anticipate sau chiar s-a finalizat lamentabil, job-ul a fost o dezmagire sau o provocare prea mare careia nu i-am facut fata, relatia mi-a adus mai mult suferinta si s-a terminat prea curand, pe cand eu speram sa dureze o viata, etc. Toate acestea sunt situatii cu care poate ca fiecare dintre noi s-a confruntat la un moment dat in viata sa; le denumim generic esecuri si avem tendinta sa le traim dramatic.

Fie ca e profesional sau relational, identificarea cu esecul risca sa-mi scada serios increderea si stima de sine, sa-mi blocheze accesul la resursele de care am nevoie pentru a ma remonta si sa-mi pericliteze implicarea in alte proiecte, relatii care au sanse mai mari sa fie de succes.

Exista trei reactii principale atunci cand ne confruntam cu esecul: fuga de responsabilitate, autocuplabilizarea si autocompatimirea, asumarea responsabila si constructiva.

Pasarea responsabilitatii s-ar concretiza sub forma unor ganduri de genul: e vina lor, asa a fost soarta, nu am putut face altfel, nu puteam face nimic diferit, nu am avut incotro, daca nu ar fi fost X mergea bine, e doar din cauza lui, s.a.

Autoblamarea si rumegarea greselilor (sa ma tot gandesc obsesiv la ce erori am facut, la ce as putut face mai bine reprosandu-mi ca nu am facut asa), asociata cu identificarea cu esecul: sunt un ratat si absolutizarea lui: nu-mi iese nimic, nu sunt in stare de nimic, am esuat si de data asta ca de obicei, nu voi avea succes niciodata, etc. reprezinta cea mai negativa atitudine. Toate aceste ganduri sunt o otrava care ma impiedica sa am o imagine de sine sanatoasa si realista, care diminueaza curgerea energiei vitale prin corp si ma blocheaza sa actionez constructiv. Si reprezinta niste “programe” mentale prin care ma “asigur” ca nu voi avea succes nici in viitor.

Atitudinea sanatoasa consta in asumarea consecintelor actiunilor si deciziilor care au dus la acel rezultat, discriminarea factorilor necontrolabili de cei care puteau fi influentati de propriile actiuni, responsabilizarea in vederea reproiectarii viitorului si initierea actiunilor care ma vor duce in acea directie.

E firesc ca fata-n fata cu o pierdere sa traversez o perioada de travaliu de doliu in care sa-mi traiesc suferinta si sa ma desprind treptat de atasamentul fata de o reprezentare, dorinta, plan, relatie, sa ii dau un nou sens si sa o includ intr-o noua perspectiva asupra vietii mele. Importante in acest proces sunt: iertarea de sine, recontactarea resurselor mele de forta interioara si creativitate, asumarea responsabilitatii pentru alegerile si actiunile realizate si neidentificarea cu esecul. Eu nu sunt rezultatul actiunilor mele, ci mult maI mult, si am libertatea de face noi alegeri care sa ma duca in directia si catre implinirea scontata.

E posibil ca esecul sa ne invete lucruri pe care nu le-am fi putut invata in alt fel.

Sa ne uitam la ceea ce noi (sau altii!) consideram esec si sa-i dam dimensiunea si greutatea adecvata in contextul mai larg al vietii noastre. Sa ne punem urmatoarele intrebari: Care e lectia de viata in ceea ce am trait? Ce ma poate invata acest esec? Ce as fi castigat daca nu esuam? Ce as fi pierdut daca reuseam? Ce cred eu ca am pierdut esuand? Ce beneficii am/as putea avea din acest esec? Sa ne formulam o viziune si un scop care sa dea sens vietii noastre: Ce imi doresc sa creez in acesta lume pentru mine si comunitatea in care traiesc?

Am putea sa privim esecul ca pe o batalie pierduta dintr-un sir care ne va conduce la victorie.

Am putea sa-l vedem ca pe un moment in care viata ne invita sa luam o pauza si sa meditam la sensul alegerilor noastre (constiente sau inconstiente). Am putea sa consideram alternativele si noile optiuni care se deschid in fata noastra odata ce s-a inchis doar una din miile de usi existente.

E important sa ma accept si sa ma iubesc asa cum sunt; pentru ca sunt viu si am primit darul vietii, pentru potentialul pe care il am si il pot aduce la lumina, pentru cei din jur care au incredere in mine sau au nevoie de mine – intreg si vital.

Daca nu reusesc sa fac aceste lucruri de unul singur si nu reusesc sa-mi revin din depresia cauzata de acel esec, atunci e cazul sa apelez la suportul unui specialist: psihoterapeut sau coach, care sa ma sustina si ghideze in acest proces de reconectare cu resursele, resemnficare a evenimentului si definire a sensului si scopului vietii mele.

Ganditi-va ca Walt Disney a dat faliment de trei ori inainte sa creeze un adevat imperiu media si o lume mirifica a desenelor animate, ca Edison a facut mii de teste esuate pana cand a gasit “formula luminii” de care ne bucuram si astazi, ca Einstein a fost corijent si a primit recunoasterea binemeritata mult mai tarziu in viata, s.a.

Confruntati cu un esec ne-ar fi util sa meditam la una dintre afirmatiile de baza ale NLP (numite presupozitii): “nu exista esec ci feedback”. Ce ar fi daca as privi / primi orice eveniment din viata mea, pe care eu il etichetez ca esec cu mintea mea, ca pe o informare menita sa corecteze sensul si directia actiunilor mele, ca pe o sansa de a-mi schimba perspectiva asupra propriei vieti?

Sa ne amintim una din reflectiile importante ale lui Richard Bach “Ceea ce omida numeste sfarsitul lumii, maestrul numeste fluture” .

 

Custom Design
x