Vocatie sau profesie?
28 decembrie 2018
Coaching
La inceputul actualului mileniu, pe cand ma entuziasmam in formarea-mi pentru ceea ce-mi imaginam atunci ca-mi va fi calea prin care imi voi putea aduce o umila contributie la binele unora si prin ei pe cat posibil al cat mai multora, la BunaStarea-mi si impacarea-mi cu un traseu profesional ales initial in aceasta viata, mi-a picat sub ochi abordarea weberiana despre o indeletnicire pe care o studiam la acea vreme, care cred ca exista de cand se cunoaste om cu persoana, si asupra careia un universitar german -considerat unul dintre cei trei fondatori ai sociologiei- isi indreptase atentia si conferentiase in ultimul an din viata-i: politica – o vocatie si o profesie.
Vocatie pentru cei care vor sa-si aduca o contributie, care vor sa creeze si sa imbunatateasca. Care asa simt si respira. Care au astfel o chemare si care sunt gata oricand. Profesie pentru cei care vor sa se realizeze. Sa-si gaseasca un rost. De 8 ore pe zi, 5 zile-ntr-o saptamana. Ba chiar, sa se imbogateasca. Si-asa, mai nou, oarecum actual, dar posibil „de cand e lumea si pamantul”, si pentru unii care vor sa se acopere, sa-si justifice, astfel, matrapazlacurile, ingineriile, uneltirile, combinatiile, conspiratiile.
Inspirat fiind de ceea ce Max Weber afirma acum 100 de ani despre modul de abordare a politicii, am indraznit sa (ma?) chestionez si eu, aici si acum, dar intr-un alt registru: coaching-ul – o vocatie, sau o profesie? Raspunsul, la fiecare dintre cei interesati de subiect. O posibila pista, in continuare.
La fel ca in politica, exista doua ratiuni pentru a iesi din casa: „pentru” si „din”. „Din” politica traieste cel ce cauta sa faca din aceasta o sursa permanenta de venituri, iar „pentru” politica cel care cauta sa capete un sentiment al rostului, al puterii, care are drept calitati pasiunea, simtamantul responsabilitatii si intuitia. Mutatis mutandis, „din” coaching traieste cel ce cauta sa faca din aceasta activitate de insotire o sursa permanenta si onorabila de venituri, iar „pentru” coaching, cel care are har, predestinare, chemare pentru a facilita celui care l-a ales alaturi cea mai profunda, mai durabila si mai puternica transformare posibila; cel care sustine energia lui „si totusi!”, care isi cunoaste limitele, care accepta si se hraneste cu sentimentul inutilitatii pentru ca nu despre el este vorba in opera, in proces, ci despre protagonist, despre „facatorul” care actioneaza, care a apelat la coaching pentru a se dezvolta, a deveni, a se implini in continuare, pe mai departe, poate altfel, poate mai repede, poate mai bine, poate mai eficient.
Si asa, in variata fauna a celor care au ales sa activeze in domeniul coaching-ului, apare o posibila nelamurire: a face coaching, sau a fi coach? A imbraca un costum si a-l purta onorabil, a pune o masca, sau a trai si a respira, a te hrani, „a-l manca pe paine”? Iata o astfel de abordare lamuritoare, sau de inspiratie generatoare: https://www.linkedin.com/pulse/you-doing-coachingor-being-coach-deanna-murphy-m-s-spc-ii/.
Inchei cele de fata ganduri cu surprinderea ca intelepciunea noastra populara a surprins surprinzand generatii dupa generatii cu talcul unei intrebari surprinzatoare si al carei raspuns inca este intors pe toate partile; iar pentru unii, chiar revelator: ce a fost primul – oul sau gaina? Si la acest ceas, „Think-Act-React”. Avant! Caci, urmand indemnul lui Abraham Lincoln, „Cel mai bun mod de a prezice viitorul este sa il creez.”