“Ceea ce este o sculptura pentru un bloc de marmura, este si educatia pentru sufletul unui om” –
Joseph Addison, carturar si politician britanic, acum peste 300 de ani
Vad coachingul drept o disciplina a performantei. Care performanta, se realizeaza prin actiune. Uitandu-ne in jur si intrand in contact cu abordari din literatura de specialitate, ni s-ar putea evidentia ca, de principiu, spre aceasta activitate se indreapta mai ales cei care au acumulat o vasta experienta in pozitii de coordonare si conducere, dupa ce au insotit si inspirat echipe, dupa ce si-au schimbat focusul de pe ei insisi si evolutia lor (in cariera, in familie, in societate, in…) pe aducerea unei contributii valoroase in dezvoltarea celorlalti.
Si iata-ma si pe mine, in prag de 40 de ani, lipsit de episoade de responsabilitate in conducerea formala a unor oameni, insa in fata perspectivei de a ma „juca” in calitate de specialist in activitatea de coaching, oficial certificat si la o buna bucata de timp dupa aceasta. Sunt inca intr-un proces in care eu mi-s subiectul principal. Iar procesul continua. Pe parcursul intregii vieti?
Participarea la un program de formare ca specialist in activitatea de coacing poate fi un demers michelangelian. Beneficiarul are de desertat sacu-si si in acelasi timp de adunat in el… Se „dezinvata” de multe si nu chiar marunte! Devine un facilitator de BunaStare atat pentru el, cat si pentru cei din jur care vor sa i se alature in demers. Lanseaza si se lanseaza. Pulseaza, pluseaza si (se) propulseaza. Intr-o ascensiune, eventual.
Coachingul a fost, inca este si va fi o calatorie formatoare. Deformatoare si FORMATOARE. Sunt increzator in perspectivele-mi avute, mai ales pentru ca, cel putin statistic, imi place sa cred ca timpul este de partea mea. Asadar… Invat si dezvat cu sarg si in continuare.
Ce depinde de fiecare pentru ca un astfel de demers sa nu fie unul ca al lui Sisif? Ochii mari, urechile ciulite, rotitele „unse” si invartite. Si astfel, putem descoperi ca in paleta bogata de proverbe romanesti, multe care ne tin in „zona de confort”, de fapt intr-un „dolce far niente”, exista si un incisiv mobilizator ”orice invat are si dezvat”.
O adevarata „iarba-fiarelor”. Astfel, la un alt nivel, coachingul poate fi si o rafinata forma de exercitare a leadershipului, de gestionare a oamenilor din organizatii mai mici sau mai mari. La nivel de management. Iar dalta cu care ar… „struni”, ar modela, ar fi intrebarea. Cum ar fi daca am regasi elemente de coaching in fiecare demers coordonator si acompaniator? Chiar si in politica? La „mesterii” politicieni, fata de cei carora le solicita increderea? Investirea? Votul?
Cum ar fi daca un politician s-ar „dezinvata”, si-ar rasturna sacul cu lucruri care sunt de blamat si si l-ar umple cu o abordare care, in schimb, l-ar imputernici de fapt pe cel pe care il are in fata sa? Cum ar fi pentru un politician sa fie autentic, sa nu mai trebuieasca sa intre in sarada construirii de sperante false si astfel a expunerii ca tap ispasitor pentru toate cele condamnabile? Cum ar fi daca fiecare intalnire dintre un politician si cei pe care ii reprezinta sau doreste sa-i reprezinte s-ar transforma intr-o forma de coaching, de grup sau individual, in care, cel venit sa ceara, indreptatit sau nu, ar primi nici mai mult nici mai putin decat intrebari desteptatoare, mobilizatoare, desavarsitoare? Un indem la actiune… O siguranta de sustinere? O plasa de siguranta?
Din cate pana acum mi-au aparut, coachingul este despre actiunea precedata de curiozitate, respect, optimism, planificare si incredere in capacitatile oamenilor. Despre ”-vatare” cu prefixele ”dez-” si ”in-”, in acelasi timp, in prim plan, in devenire. „Dez/in/vatare”, daca imi este permis sa ma joc un pic.
Timothy Gallwey, un reper in coaching, afirma ca performanta inseamna potential (adica resursele interne suficiente pentru a aborda orice situatie ivita in cale) minus interferente (adica acele lucruri care ne priponesc in loc si care ne tin pe modul de supravietuire si nu pe cel de desavarsire).
Marele Michelangelo spunea ca fiecare sculptura se afla in blocul de marmura, singurul merit al sculptorului fiind acela de a da la o parte ceea ce este in plus, bucata cu bucata.
Asa si noi: varianta noastra mai buna se afla in noi insine si este meritul nostru daca o scoatem la lumina si o lasam sa faptuiasca, pe cont propriu sau prin insotirea cu un facilitator de BunaStare – un coach.
AVANT in toate cele bune, formatoare si inaltatoare!