Ce este si ce nu este coachingul – un articol de Alexandru Frumosu

Author: Alexandru Frumosu

16 martie 2012 Coaching

Un termen relativ nou şi parţial inaccesibil neiniţiaţilor în domeniu, coaching-ul nu reprezintă vreo noţiune inovatoare, dar nici una îndelung uzitată. Mai mult o înglobare a unor concepte şi idei din domenii diferite, primeşte în mod oficial câteva definiri.

Astfel, European Coaching Institute (ECI) îl defineşte drept un proces care “îl ajută pe client să renunţe la ceea ce este acum pentru a deveni ceea ce îşi doreşte să devină”. O definţie uşor abstractizată ne este oferită de către ARC – Asociatia Romana pentru Coaching: “Coaching-ul reprezintă metoda utilizată pe plan internaţional de peste 15 ani, pentru obţinerea de rezultate de excepţie în ceea ce priveşte creşterea performanţei individuale şi a echipelor, cu predilecţie în companii, organizaţii şi instituţii.” Federatia Internationala de Coaching (ICF) defineşte coaching-ul drept un “parteneriat care accelerează ritmul de învăţare al clientului, performanţa şi progresul acestuia pe plan personal şi profesional”.

Cu multiple aplicabilităţi, respectiv în domeniii variate ( începând de la business, financiar şi terminând chiar cu domeniul religios), această disciplină îşi are rădăcinile în sport. Astfel, cartea lui Tim Gallwey “The Inner Game of Tennis” publicată în anii ’70,  este considerată de unii ca fiind “certificatul de naştere” al coaching-ului, cu toate că de multe ori acest termen cauza confuzii în domeniu (coach-antrenor). Din punct de vedere istoric, acesta a fost influenţat de multe domenii de activitate, inclusiv dezvoltare personală, educaţia adulţilor, psihologie şi alte teorii şi practici organizaţionale sau de leadership. Începând cu anii 90 însă, s-a transformat într-o disciplină independentă şi a condus la crearea unor organizaţii profesionale, precum cele menţionate anterior.

Întrebarea esenţială la care mulţi dintre cei mai puţin experimentaţi ajung este însă: cu ce se diferenţiază coaching-ul de consiliere, consultanţă si psihanaliză, psihoterapie şi, mai ales, de training? Căci, aparent, toate aceste domenii îşi canalizează eforturile în aceeşi direcţie şi anume, optimizarea activităţii umane, indiferent de natura sa.

Terapia, pentru început, se orientează spre trecut şi vizează tranziţia de la o stare disfuncţională la o stare funcţională, spre deosebire de coaching care se orientează spre viitor şi doreşte  trecerea de la o stare normală la una optimă.

Consitutindu-se într-un cumul de informaţii, concepte şi noţiuni care în final nu te ajută decât dacă doreşti tu acest lucru, coaching-ul pune accentul pe o viziune personală, pe autoevaluare şi, mai ales, pe autoperfecţionare. Fie că eşti patron, angajat, sportiv sau o persoană obişnuită, viaţa ta urmează să se schimbe în bine. Căci vei obţine: o perspectivă mai largă asupra propriei persoane, a relaţiilor cu ceilalţi şi asupra propriei afaceri, o viziune elaborată asupra unei misiuni personale bazată pe valori proprii, o direcţie clară de dezvoltare, obiective şi priorităţi clar delimitate , performanţe îmbunătăţite, eficienţă sporită, depăşirea blocajelor interne dar şi externe, îmbunătăţirea capacităţii decizionale, dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi interelaţionare, un management al timpului şi al crizelor mai bun şi, nu în ultimul rând, un echilibru în toate aspectele vieţii.

Această înşiruire de avantaje poate părea însă lipsită de sens şi oferă diferenţieri slab perceptibile faţă de celelalte domenii cu care se aseamănă coachingul. Însă, conform statisticilor realizate la nivel global, coaching-ul reprezintă în primul rând o investitţie în propriul viitor. De ce nu ar opta însă clientul pentru training, team building sau alte variante existente pe piaţă? Căci, public speecher-i, trainerii motivaţionali se găsesc în ultima perioadă pe toate drumurile şi societatea a reuşit să se acomodeze relative cu noţiunile şi rolul lor.

Pentru că viaţa clientului este abordată în perspectiva unui tot unitar în care planurile profesional, sentimental, fizic, spiritual, social se influenţează reciproc, menirea coach-ului este aceea de a-l ajuta pe client să-şi găsească echilibrul şi împlinirea pe fiecare dintre aceste planuri.

Coaching-ul abordează fiecare client ca pe o entitate unică (ca obiective, circumstanţe, context etc.), spre deosebire de consultanţi, care încearcă să ofere clientului soluţii „la cheie”, bazate pe experienţele lor anterioare, soluţii în care aportul clientului este redus şi accentul se pune pe sfaturile primite de la experţi. Coaching-ul consideră că fiecare client posedă multe dintre răspunsurile la propriile întrebări.

Rolul unui bun coach este acela de a-l ajuta pe client să elimine eventualele blocaje şi prejudecăţi şi să-şi formuleze întrebările potrivite şi relevante, stimulându-şi astfel inteligenţa în căutarea răspunsurilor.

Tocmai datorită faptului că raspunsurile şi soluţiile vin din interiorul clientului (nu din exterior, ca în cazul consultanţei), impactul lor e mai puternic, iar dorinţa de a acţiona pe baza lor, pentru atingerea obiectivelor proprii, este de neoprit. În plus, faptul că raspunsurile i-au fost oferite de propria inteligenţă şi capacitate de discernământ îi oferă clientului un plus de încredere în sine.  Nu în ultimul rând, coaching-ul se concentrează pe definirea şi realizarea unor acţiuni concrete în prezent, pentru atingerea unor obiective dorite în viitor (in cazul celorlalte discipline, specialistul se concentrează asupra înţelegerii influenţelor trecutului asupra prezentului şi viitorului).

Un alt domeniu similar, training-ul te învaţă cum să îţi organizezi timpul mai bine, cum să devii un manager mai eficient, cum să faci un job description, de exemplu, şi cum să-l foloseşti.  Însă un training nu te va învăţa niciodată cum să devii un lider adevărat, ce să faci ca echipele să te urmeze, oricât de multe echipe ai schimba sau în oricâte industrii ai activa. Dintr-un training ramâi cu un procent destul de mic de informaţie, şi aproape întotdeauna vei reţine exact ceea ce ţi se potriveşte sau ceea ce ţi s-a părut foarte interesant. De prea puţine ori vei experimenta lucrurile mai grele iar, de cele mai multe ori, dupa o lună ai uitat de mult să mai experimentezi ceva, mai ales dacă training-ul este fără follow-up.

Coaching-ul este cu totul altcumva. Un coach nu te învaţă, ci îţi oferă suport să descoperi singur. Îţi pune exact întrebările pentru răspunsurile de care ai nevoie în acel moment al dezvoltării tale. Prin coaching înţelegi ce limitări ai, care este sursa insucceselor tale, îţi oferă spriijin în descoperirea perceptţilor care te ţin pe loc şi din cauza cărora nu poţi evolua într-un anume domeniu sau perioadă de timp.
Se diferenţiază şi de mentoring deoarece acest process din urmă presupune ca un expert într-un anume domeniu profesional să “ia sub aripa protectoare” şi să îl supervizeze pe un alt coleg, cu un grad de experienţă mai mic, în timp ce coaching-ul nu implică în mod direct decât o singură persoană, pe tine.

Sinteză a diferitelor principii, metode, teorii si tehnici de succes preluate din psihologie, management, dezvoltare personală şi sport de performanţă, coaching-ul reprezintă un parteneriat pentru performanţă. Scopul principal al coaching-ului este împlinirea fiecăruia dintre noi ca indivizi, pe multiple planuri (profesional, financiar, afectiv, spiritual etc.), prin definirea unor obiective concrete şi găsirea căilor optime pentru atingerea lor. Presupune o relaţie profesională unică, menită să îndrume clientul pentru a stabili şi a atinge obiective care sunt cu adevarat definitorii şi pline de semnificaţie pentru el.

Implicând clientul într-un proces de explorare şi descoperire personală, de stabilire a scopurilor şi de implementare a unui plan de acţiune specific, urmat de un feedback adecvat, coaching-ul conduce în timp la obţinerea unor rezultate extraordinare. Defecte, temeri sau insuccese, toate pot fi surmontate cu autodisciplină, perseverenţă şi autocunoaştere.

Iti recomand sa citeste si articolul acesta: click aici.