alexandru frumosu

Istoria coachingului (1)

Author:

14 martie 2012 Facebook Twitter LinkedIn Google+ Coaching

Coachingul este o parte naturală a vieţii omeneşti. Să vorbeşti de o istorie pur formală a coachingului e o misiune dificilă deoarece cronologia evenimentelor este abstractă sau, mai bine zis, generală. Astfel, putem vorbi de o evoluţie spontană a acestei discipline deoarece ea nu a fost inventată brusc.

Ca şi fenomen în sine acesta a fost practicat încă din cele mai vechi timpuri, însă în ultimii 15 – 20 de ani coachingul a fost intrumentalizat, iar acum accesul este unul direct, fiind disponibil pe piaţă. Putem considera că ideea de coaching a luat naştere odată cu Socrate care aprecia că dialogul este cea mai bună modalitate de autoreflexie, de regăsire, şi de cunoaştere a sinelui, urmând mai apoi o etapă a cultivării lui.

Pe parcurs totul s-a convertit în necesitatea existenţei unui sprijin moral, profesional şi personal. În anii ’50-’60 persoanele publice, vedetele au devenit “dependente” de această nevoie. Apoi au urmat sportivii de perfomanţă care au înţeles că încrederea de sine asigură performanţa fizică. În final, în ultimii ani, marile companii au înţeles că succesul afacerii şi dezvoltarea ei stau în sprijinul oferit angajaţilor, în motivarea lor. Oferirea unui feedback pozitiv în detrimentul celui negativ asigură buna dezvoltare a unei companii. Astfel, se observă că evoluţia s-a realizat destul de rapid probabil datorită aplicabilităţii generale de care dispune această disciplină.

Ca şi activitate, coachingul este practicat încă din cele mai vechi timpuri, însă ca şi disciplină coachingul este relativ nou, cel puţin în forma sa actuală. Domeniul coachingului este rezultatul unei convergenţe ce datează încă din anii 1950. Cu toate acestea doar în ultima vreme această activitate a fost recunoscută ca formând un ansamblu coerent de principii, abilităţi şi cunoştinţe, fiind o adevărată disciplină ce urmăreşte dezvoltarea profesională şi personală.

Coachingului ca şi profesie a luat naştere în Statele Unite ale Americii pe la sfârşitul anilor 1980. Punctul de plecare a fost dat de psihologul Michael Brown, ce avea la bază filosofia lui Frederick Hudson. Punctul culminant în vederea dezvoltării acestei activităţi a fost reprezentat de înfiinţarea ICF (International Coach Federation) care a condus la o creştere dramatică a numărului de antrenori profesionişti din întreaga lume. Această organizaţie non-profit de antrenori este foarte mare având în prezent peste 10.000 de membri din peste 40 de ţări. Astfel, în acest fel s-a produs recunoaşterea la nivel mondial a acestei activităţi.

Activitatea s-a extins atât la nivel marilor universităţi, realizându-se mai multe cursuri de formare, cât şi la nivelul sectorului corporativ al marilor companii. Răspândirea acestui fenomen s-a produs fulgerător deoarece din punct de vedere utilitarist şi-a doveditat eficacitatea maximă.

În România această practică a fost introdusă mai greu, anume la începutul anilor 2000. Încă de atunci această disciplină se află în dezvoltare continuă, aşa încât tot mai mulţi români aleg coachingul ca instrument fundamental pentru propria dezvoltare profesională şi nu numai.

Deci, coachingul reprezintă o adevărată artă, iar dorinţa de maximizare a performanţei a fost cea care a dus la creşterea şi dezvoltarea acestui domeniu.

Comentarii
Close

Leave a Comment



8 + 6 =

Custom Design
x