coach-ruxandra-bulzan

De ce mi-as lua un coach?

Author:

28 mai 2012 Facebook Twitter LinkedIn Google+ Coaching

Sunt un coach care crede puternic in ceea ce face iar din perspectiva asta e firesc sa fiu angajata in procesul de coaching si in postura de client. Sunt coach, dar am la randul meu un coach care ma acompaniaza in subiectele provocatoare din viata mea.

Pot vorbi cu usurinta despre beneficiile pe care le obtin clientii mei prin coaching, dar cred ca mai autentic de atat pot vorbi despre ceea ce am obtinut eu din pozitia de client.

Cel mai puternic lucru a fost acela de a fi responsabila pentru actiunile si rezultatele mele. Daca m-ai fi intrebat inainte as fi spus ca deja stiu foarte bine lucru acesta caci mereu am fost orientata pe actiune. Doar ca uneori (fie ca o recunoastem, fie ca nu) ne place sa avem “salvatori”, oamenii care gratie unei bune experiente personale vin cu solutiile lor la problemele noastre. Si daca solutia functioneaza e minunat, daca nu … “expertul nu stie prea bine ce vorbeste”. In relatia cu un coach, clientul e cel care identifica singur solutiile sale si devine astfel 100% responsabil pentru ele.

Odata cu asta a venit si o mai mare incredere in mine (si din nou nimeni din cei ce ma cunosc n-ar spune ca am avut vreo lacuna la capitolul asta). Am inteles ca am solutiile perfecte in orice situatie, trebuie doar sa ma uit in directia potrivita.

Am invatat sa am incredere in instinctele mele, sa ma cred intai pe mine, sa ma incred in ceea ce simt eu chiar si atunci cand nu am o explicatie rationala pentru siguranta asta.

Am prins exercitiul de a-mi defini precis obiectivele si de a ma indrepta tintit spre ele. Am “pierdut” obiceiul de a analiza din nou si din nou ce-a fost, de a cauta scuze si justificari pentru tot ce n-a mers, am “pierdut” focusul pe trecut si am primit la schimb focusul pe viitor.

Am experimentat diferenta dintre a-mi lua un angajament de actiune pentru azi si nu pentru maine sau saptamana viitoare.

Am descoperit ca totul tine de cadrul meu de referinta; de indata ce acesta este schimbat, de indata ce aleg sa privesc orice subiect din viata mea dintr-un alt unghi, nimic nu mai e la fel. Fie ca e vorba de o alegere, de o decizie sau de clarificarea vreunei situatii, lucrurile s-au luminat.

Am vazut ce inseamna sa fructific punctele mele tari, in loc sa ma tem de ce mi-ar putea aduce slabiciunile mele. Am invatat ca totul in viata mea e o poveste,dar eu sunt scriitorul si depinde doar de mine cum aleg sa o creez.

Am mai primit si indarjiea de a-mi pune planurile in aplicare si motivatia de a le duce pana la sfarsit. Am invatat sa aleg sa rezolv provocarile aparute pe parcurs si sa scot ce e mai bun din ele, in loc sa le folosesc ca si justificari pentru amanare sau renuntare.

Am decis sa imi onorez convingerea ca imi pot depasi limitele impuse de educatie si societate si am decis ca sunt gata sa imi asum trecerea la urmatoarea etapa in plan personal si profesional.

Si se naste acum intrebarea “Care este rolul coach-ului, daca toate astea le-am facut eu?“

Din perspectiva mea, coach-ul:

• isi ia angajamentul fata de client sa fie 100% prezent alaturi de el in acest proces de dezvoltare;

•e acolo sa asculte si sa il ajute sa isi schimbe cadrul de referinta si unghiul din care isi priveste situatia;

•pune inrebari menite sa il scoata din tiparele obisnuite de gandire si sa gaseasca solutii din perspective diferite;

•creaza prin tacere un spatiu valoros pentru o conectare cat mai eficienta a clientului cu sine insusi;

•confrunta clientul in anumite momente, invitandu-l sa vada discrepante intre ceea ce vrea sa faca si ceea ce de fapt face;

•impartaseste perceptii legate de anumite comportamente si expresii ale clientului (cu scopul de a-l acompania sa isi atinga tintele)
Un bun profesionist te sustine in visele si aspiratiile tale, te sprijina sa iti clarifici valorile si pasiunile, te ajuta sa iti definesti obiectivele, te insoteste in a-ti intocmi un plan de actiune, te incurajeaza sa-ti depasesti credintele limitative, iti subliniaza punctele forte, nu te judeca si te responsabilizeaza de cresterea potentialului si a rezultatelor tale.

Comentarii
Close

Leave a Comment



3 + 8 =

Custom Design
x