despre-idoli

Despre idoli sau super-eroi

Author:

30 martie 2017 Facebook Twitter LinkedIn Google+ Coaching

 

un articol de Camelia Onu – Life Coach

 

Toată viața ne raportăm la modele, fie că ele ne sunt părinții, unchii, personajele din desenele animate sau, mai târziu, profesorii, actorii, vedetele, tot timpul tindem spre ceva care pare ”perfect”, care are mai mult decât noi, care face lucrurile mai bine. Apoi creștem și rămânem dezamăgiți: ne dăm seama că părinții nu le mai știu chiar pe toate, aflăm că vedeta pe care o adoram se droghează și că adolescenta pe care ceilalți ne-o dădeau mereu exemplu de bună purtare, a rămas însărcinată.

 

Dar nu ne oprim în a căuta modele! Astfel, găsim mereu în jurul nostru persoane care fac lucrurile mai bine decât noi, care au reușit acolo unde noi încă ne străduim, persoane care ne stârnesc admirația până la urmă, dintr-un motiv sau altul. Poate fi o mamă singură care se descurcă excelent, cineva care jonglează cu două job-uri, o femeie care face o echilibristică perfectă între job și viața de familie, cineva care pare desăvârșit în profesie sau, în funcție de valorile fiecăruia, poate fi modelul hristic.

 

Care este rolul acestor modele? Ele ne oferă o iluzie de ideal, de ceva spre care să tindem, în speranța că vom deveni mai buni, că ne vom perfecționa; în lipsa lor, neavând la ce ne raporta, suntem predispuși la plafonare, la autosuficiență.

 

Mi-amintesc că, în adolescență, un blazat al vârstei mi-a spus ceva de genul: ”dacă te atingi de idoli, îți rămâne poleiala pe mâini”. Multă vreme n-am înțeles afirmația și mi-am imaginat idolul / modelul / eroul ca pe o statuie (așezat pe un soclu înalt deoarece făcuse ceva care să merite să fie situat acolo); mă imaginam adesea escaladând statuia (pentru a ajunge și eu sus), iar din înălțime îmi priveam mâinile poleite de vopseaua statuii. La vremea respectivă interpretam asta ca fiind dezamăgire. Căci, da, dacă te apropii prea mult, super-eroii noștri nu mai sunt așa cum păreau. Adică nu mai sunt invincibili!

 

Vedem că muncesc din greu, că au eșecuri și decepții, că greșesc (dar învață din asta!), că au și ei slăbiciunile lor, că… sunt umani în fond! Până și modelul hristic are o latură umană profundă! Și atunci… ce-i transformă în idoli, în super-eroi? Poate faptul că au curaj și o iau de la capăt atunci când nimeni nu se aștepta la asta, poate faptul că nu renunță și că aleg calea grea, dar care-i duce unde doresc să ajungă sau poate faptul că au ajuns la excelență într-un domeniu, muncind pe brânci… Gândindu-mă mai bine, constat că rolul super-eroilor este să ne dezvăluie și latura lor mai puțin senzațională, dar nu pentru a ne dezamăgi, ci pentru a se apropia de noi și de slăbiciunile noastre…

 

Pentru că… știți ce? Faptul că ei sunt umani ne dă speranța și încrederea că… lucrurile sunt posibile, că acolo unde ei au reușit… putem reuși și noi!

Așadar… modelul tău cum este? Ce-ar face el în situația în care tu te afli acum? Ce ar alege? Ce sfat și-ar da? Pe ce drum ar apuca-o? Iar în ceea ce te privește… care sunt criteriile în funcție de care tu îți alegi modelele?

 

Comentarii
Close

Leave a Comment



2 + 1 =

Custom Design
x